AREI Geneva a luat ființă oficial
AREI Geneva a luat ființă oficial pe 19 septembrie 2024, marcând un moment important pentru comunitatea româno-elvețiană din zona Genevei. Sub coordonarea unui grup dedicat de inițiatori: Ana-Maria Spinean, Andrei Dumitru, Costin Neagoe, Georgeta Tomulescu și Mihai Pătrășcoiu, Asociația Româno-Elvețiană pentru Integrare Geneva s-a constituit ca o platformă de sprijin și integrare pentru românii din această regiune. La adunarea constitutivă au participat 20 de membri fondatori, care au discutat și aprobat statutul asociației, au ales comitetul director și au stabilit primele linii de acțiune.
Membrii asociației și inițiatorii acestui proiect sunt foarte încântați de direcția pe care o va urma AREI Geneva și privesc cu entuziasm către viitor. Ne propunem să organizăm primele evenimente de socializare și integrare cât mai curând, astfel încât toți cei interesați să participe la construirea unei comunități unite și solidare.
AREI Geneva este deschisă colaborării cu celelalte asociații AREI din Elveția, dar și cu celelalte forme organizate ale românilor din zona Genevei, cum ar fi alte asociații culturale și biserici. Prin aceste colaborări, ne dorim să extindem sprijinul și integrarea pentru toți românii din regiune, creând o rețea de susținere și participare activă.
Cu sprijinul membrilor și al colaboratorilor noștri, ne dorim să lansăm proiecte culturale și educative care să aducă împreună românii din Geneva, dar și din împrejurimi. Vă așteptăm cu mare drag să luați parte la aceste inițiative și să contribuiți la dezvoltarea unei comunități vibrante și integrate.
AREI Geneva este deschisă tuturor românilor care doresc să sprijine și să participe activ la viața asociativă, oferindu-le oportunitatea de a-și aduce aportul prin idei și acțiuni concrete. Fiți alături de noi la începutul acestei frumoase aventuri!
Cu stimă,
Comitetul AREI Geneva