Prâslea Winterthur - gr.mare
Dragi părinți,
Miercuri, la școală, am avut lecția cu tema CARNAVALUL TOAMNEI 🍁. Copiii au ascultat și au lucrat pe textele “Urme buclucașe” și “Mara și ursul hoinar”, exersându-și astfel înțelegerea textului, atenția la detalii și exprimarea în limba română.
Pentru că au lucrat cu interes și implicare, le-am oferit surpriza pregătită: un sandwich, dar făcut de ei 🥪. Am ales această activitate deoarece, pe 3 noiembrie, în SUA și în alte țări, se sărbătorește Ziua Sandwich-ului. Le-am povestit copiilor legenda apariției sandwich-ului și am stabilit împreună etapele pregătirii lui. Această activitate a stimulat vocabularul legat de alimente, ordinea în acțiuni și autonomia în realizarea unor sarcini simple.
La finalul lecției, am sărbătorit ziua de naștere a lui Amelie 🥳. Ca de fiecare dată, i-am cântat și i-am făcut cele mai frumoase urări.
Ne revedem miercuri pentru o nouă lecție educativă.
Prof. Elena Cotoi